Contact: +40 21 255 5013

Adresa: Sos. Fundeni, nr .4, bl. 11C, sc. B, ap. 46, sector 2

Abcesul dentar

Reprezinta o infectie acuta ce se manifesta prin acumularea de puroi in tesuturile moi ale cavitatii bucale, afectiunea necesitand tratament de urgenta. Interventia consta in incizia abcesului si drenarea colectiei infectate. Simptomele abcesului sunt durere pulsatila, tumefactie si congestie, jena la masticatie, plus stare generala proasta, cu febra si insomnie.

Incizia si drenajul este tratamentul standard al abcesului dentar si urmareste cateva aspecte importante:
- Scopul interventiei este eliminarea infectiei, pastrarea dintelui si preventia complicatiilor.
- In cazul abceselor extraorale incizia va realiza un drenaj gravitational.
- Interventia se realizeaza chiar daca exista indoieli – daca drenajul nu va fi productiv, incizia va lasa loc pentru drenarea unei eventuale colectii purulente post-interventie.
- Drenurile si lamele de cauciuc utilizate pentru continuarea drenajului trebuie sa fie securizate, pentru a nu cadea. Totoata, acestea sunt indepartate doar in momentul in care colectia de puroi este eliminata complet.
- Inciziile trebuie sa fie realizate astfel incat sa evite lezarea structurilor anatomice importante (nervi, vene, etc.).
- Anestezia locala se infiltreaza in jurul abcesului si nu in zona infectata.

Tipuri de abcese dentare: Abcesele dentare obisnuite (periosoase) pot fi subperiostale – sub periostul osului, sau submucoase – cand puroiul erodeaza periostul si se infiltreaza sub mucoasa.

• Abcesul alveolar este cel mai intalnit tip de infectie dentara acuta si apare in tesutul osos din jurul unui dinte. In general, in mai putin de doua zile, abcesul ajunge sub mucoasa si, daca nu se intervine de urgenta, apare drenarea spontana a puroiului sau abcesul se cronicizeaza.
Inainte de interventie se realizeaza anestezie prin infiltratie si / sau tronculara. Incizia chirurgicala se realizeaza la nivelul bombarii maxime, iar pentru un drenaj eficient se mentin marginile plagii indepartate 24 – 48 de ore, cu o lama de cauciun sau cu un dren.

• Abcesul parodontal sau marginal apare la nivelul gingiei, langa dintele afectat si se produce datorita microbilor din pungile parodontale. Inainte de tratament se realizeaza anestezie loco-regionala prin infiltratie. In cazul in care dintele este foarte mobil, acesta se extrage, realizandu-se astfel direct drenajul. Daca dintele este viabil si abcesul este situat oral, se incizeaza vertical.
Pentru un abces vestibular se indeparteaza gingia cat mai mult de os, dranajul avand loc prin apasare pe punga parodontala. Dupa interventia de urgenta este necesara interventia chirurgicala pentru corectarea gingiei.

• Abcesul pericoronar reprezinta infectarea gingiei deasupra unui dinte neerupt, impactat, de obicei molarul de minte. In aceasta situatie abcesul este mai rar; de obicei gingia doar se inflameaza.

Dupa efectuarea tratamentului de urgenta al abcesului medicul poate prescrie pacientului antibiotice care pot ajuta in procesul de vindecare. Administrarea medicamentelor inaintea inciziei si drenajului sau amanarea acestora duce la agravarea fenomenelor locale si generale, dar si la fistulizarea si cronicizarea procesului infectios.